ABOUT ME





        Sunt studenta in clasa a 11-a la liceul Economic "Ion Ghica", Bacau, am 17 ani, iubesc viata si sunt blogger. Sunt nascuta in Bacau, pe data de 5 septembrie 1997. Calatoresc, atat cat pot, imi place; scriu, imi place fotografia si cu acest blog vreau sa imi aduc cititorii pe oriunde ajung, impartasindu-le orice, de la OOTD pana la excursii, petreceri, si orice mi se pare notabil. Desigur ca am si alte pasiuni, desenul, muzica, si mai nou caligrafia.



       Un motto pe care toti ar trebui sa il avem in minte orice am face, si orice ne-am prpune, la orice ora din zi. Este ca si o regula pentru mine, o zi in care nu ai zambit este o zi irosita, de ce sa fim tristi? Ce-i drept, asa e, problemele care ne inconjoara ne coplesesc uneori, si acum cei mari vor spune: "ce stii tu copile ce griji avem noi?". Ei bine, analizez, ce se intampla in jurul meu, vad cum fiecare persoana are o figura trista, rar vezi oameni trecuti de 20 de ani care zambesc, se vede pe fiecare figura in parte tristetea grijilor apasatoare, sad fact.
         Oameni buni, cand va simtiti debusolati, fara pic de entuziasm, spuneti-va in minte acest quote si ganditi-va ca viata este facuta atat din lucruri bune cat si din lucruri mai putin bune!
          
           Acum. cand imi amintesc, ma cuprind emotiile, ascult asta, ceea ce face momentul si mai emotionant, primul moment in care am pasit pe scena, in fata publicului, a fost la Balul Bobocilor al colegiului la care invat, timida, cu buclele deja desfacute, jeansi rupti, si bluza mea neagra norocoasa, impeuna cu incaltarile favorite, poate o sa vi se para ciudat, dar pentru mine una, modul in care sunt imbracata ma poate influenta enorm, atat pozitiv cat si negativ, inainte sa intru, gandeam: "Hai sa o facem!". Nu, nu vorbeam singura, ci cu un coleg, alaturi de care urma sa cant, melodia a fost una energica, iar dupa prima strofa, emotiile au fugit, s-au ascuns undeva pe la genunchi cred, pentru ca tremurau teribil. Acum cand ma gandesc, realizez ce recunoscatoare ar trebui sa le fiu unor prietene bune, fara ele nu as fi fost in stare sa fac acest pas. Tot atunci am luat o decizie enorma pentru mine, am ales intre mine, si prietenie, am avut de ales intre a canta singura si a canta alaturi de colegul mentionat mai sus, cred ca va dati seama ce am ales.. 



         
          A 2-a oara a fost peste ceva, mult timp, este vorba de Spectacolul Caritabil, organizat de membrii clubului Leo Pheonix, Bacau, tineri care ofera pentru a primi, nu bunuri, ci fericire, zambete, intelegere. Banii stransi au fost donati pentru binefacerea copiilor cu sindromul  Down. De data asta mult mai increzatoare, ce-i drept cu putine emotii, dar tin sa spun ca in momentul in care mi s-a strigat numele, acea doza de incredere s-a pierdut si emotiile si-au facut loc, ceea ce a urmat a fost de-a dreptul magic, negativul a pornit, reflectorul ma incalzea, fericirea din ochii spectatorilor de asemeni, fericirea imi inunda sufletul si am simtit ca acela e locul in care vreau sa fiu, de data aceasta momentul parca a fost prea scurt, eram ca un copil mic ce i s-au terminat prea repede bomboanele, dupa ce am pasit de pe scena, sunetul aplauzelor imi rasuna in ureche, inima-mi salta de bucurie, am mers in spate, mi-am luat lucrurile si am alergat pana la el, in momentul in care l-am strans in brate fericirea si-a atins punctul maxim, am inceput sa tremur din nou si nici ca putea fi mai bine, e acel moment perfect de care nu te mai saturi..








     




2 comentarii: